Oxygen, cea mai mare agenție independentă de comunicare integrată din România, a fost desemnată, în urma unui proces complex de selecție, să gestioneze comunicarea pentru brandul internațional Anytime. Lansat pe piața din România în 2025 de Interamerican, parte a grupului olandez Achmea, Anytime este un brand digital de asigurări, centrat pe soluții simple și adaptate nevoilor oamenilor.

Oxygen va oferi servicii integrate pentru Anytime România, incluzând dezvoltarea de strategie, poziționare și campanii integrate (TTL, ATL, BTL, PR, social media, digital), precum și media buying, prin intermediul diviziei nou lansate, Oxygen Media.

Ne onorează să fim partenerul strategic al Anytime încă de la lansarea brandului pe piață și să contribuim la creșterea vizibilității sale. Credem în parteneriate de lungă durată, avem clienți în portofoliu de peste 10-15 ani, alături de care am crescut. Aceeași misiune o avem si alături de Anytime, transformarea acestui parteneriat într-un reper de comunicare, care să consolideze prezența și relevanța brandului pe termen lung, într-o piață dinamică și competitivă”, a declarat Andreea Filip, New Business Director, Oxygen.

andreea-filip-group-new-business-director-oxygen
Andreea Filip, New Business Director, Oxygen

La Anytime ne dorim să aducem siguranță reală în viața oamenilor, prin produse și experiențe digitale simple, transparente și ușor de folosit. Am ales Oxygen pentru că împărtășește valorile noastre și pentru experiența dovedită în comunicare. Suntem încrezători că, împreună, vom crește vizibilitatea brandului și vom comunica clar beneficiile soluțiilor noastre către clienți”, a declarat Ioana Comaniciu, Head of Marketing, Anytime.

Read the Article on IQads