Agenția Oxygen a semnat la începutul acestui an campania de imagine pentru producătorul de lactate Olympus Foods, cu o nouă poziționare care întărește încrederea în produsele de calitate și felul în care se integreaza natural în viețile oamenilor. Sub sloganul „Gustă viața din plin”, campania a fost lansată pe TV și continuă cu o comunicare integrată în online, PR, social media și outdoor.
Prin campania de imagine, Olympus invită consumatorii să fie prezenți și să trăiască cu bucurie fiecare clipă. Noul concept, prin toate declinările în toate mediile, vorbește despre bucuriile vieții moderne, pe care Olympus vine să le completeze în mod natural, printr-o gamă variată de produse de calitate, pentru fiecare moment al zilei și fiecare situație din viață.
“ Suntem de peste 10 ani alături de Olympus și ne bucură sa trecem prin toate etapele de dezvoltare pe piața din România și să creștem împreună. Sunt convinsă că se vor regăsi foarte mulți consumatori în noua campanie de imagine, dar mai mult decât atât, cred că am reușit să expunem foarte bine multe dintre valorile acestui brand de suflet, cum ar fi calitatea și increderea. ”
Alina MocanuAccount Manager, Oxygen
Campania a demarat pe TV cu cut-uri de 40 și 20 secunde si continua în social media, OOH-uri și BTL, online pe platforme dedicate și acțiuni de PR. Campania dedicată prezintă produsele Olympus din gama bio, cottage cheese, telemea, iaurt de băut, lapte de consum și lapte de capră.
Echipa de proiect
Echipa Oxygen: Alexandros Finomenos (Business Unit Director), Alina Mocanu (Account Manager), Stefania Tița (Account Executive), Andreea Bahrin (Strategy), Maria Ionescu (Sr. Copy), Adriana Georgescu (Social Media Manager), Larisa Anghel (PR Manager), Alina Savu (PR Coordinator)
Echipa de brand: Athanasios Giannousis (Commercial Manager), Madalina Toma (Director Marketing), Cristina Crăciun, Diana Ungureanu
Echipa de producție: Reload Film