Primul eveniment online despre România organizat de The Economist in parteneriat cu OXYGEN

EUROPA DUPĂ COVID-19. România: Transformare – Redresare – Adaptare, 22 Octombrie 2020 Ÿ 11:00 EEST (10:00 CET)

Impactul pandemiei Covid-19 și reacția Uniunii Europene, fondul de redresare al UE și solidaritatea europeană, energie și tranziție digitală, sustenabilitate și transformare economică, capacitatea de adaptare a sectorului financiar, cât și rolul României pe noua scenă geo-politică, vor fi principalele subiecte dezbătute de personalități marcante în cadrul primului eveniment online The Economist care vizează România, organizat în parteneriat cu agenția Oxygen.

Evenimentul intitulat “EUROPA DUPĂ COVID-19 –  România: Transformare Ÿ Redresare Ÿ Adaptare” va fi difuzat în data de 22 octombrie 2020.

Lista invitaților la dezbateri îi include pe Charlotte Ruhe, Managing Director, Europa Centrală și de Est, BERD; Colin Ellis, Chief Credit Officer, EMEA, Moody’s Investor’s Service; Violeta Luca, CEO, Microsoft Romania; Ludovic Orban, Prim Ministru; Jeffrey Sachs, Președinte, Global SDSN Leadership Council, Director – Center for Sustainable Development, Columbia University; alături de alți reprezentanți din partea autorităților centrale și mediul de afaceri din local și internațional.

Perspectiva The Economist asupra impactului economic al pandemiei va fi prezentată de Joan Hoey, Director Regional pentru Europa al The Economist Intelligence Unit, care va fi, de asemenea, moderatorul evenimentului.