Oxygen, agenție independentă de comunicare, derulează campania integrată de ATL pentru Garanti BBVA România, după ce recent au extins parteneriatul pentru servicii integrate de comunicare.

Strategia campaniei intitulată “SE POATE” menține în centru produsele Bonus Card și Credit de Nevoi Personale, inițiative Garanti BBVA care au scopul de a sprijini financiar clienții în îndeplinirea planurilor și, de asemenea, în gestionarea mai eficientă a bugetului gospodăriilor.

“Campania <SE POATE> este bazată pe două exerciții de imaginație și un insight. Am pornit de la întrebarea: De câte ori aude un român replica <nu se poate>? Și pentru a duce mai departe exercițiul a apărut și cea de-a doua întrebare: Câte povești din vacanțe nereușite auzim la finalul verii? La intersecția celor doua răspunsuri, aparent fără legătură, se află insightul care ne spunea că România se află pe locul 2 în Europa la capitolul <nu ne permitem să plecăm într-un concediu de vis>, ironic, după Grecia. De aici s-a născut și campania Garanti BBVA, care de 25 de ani încoace le spune românilor <Se poate>, pentru a-i ajuta să evite vacanțele de la Villa Maldive – 3 margarete, aflată lângă singura crescătorie de șerpi în aer liber, accesibilă cu firma locală de transport oameni, păsări și mobilă”, a declarat Cosmin Baba, Creative Director Oxygen. 

Campania include un spot TV de 30 de secunde, un spot execuție specială dedicată pentru cinematografele din rețeaua Cinema City și un spot radio – ambele cu story extrase din spotul tv, declinare în digital (bannere web), social media (pe canalele proprii LinkedIn și FB Garanti BBVA) și materiale pentru consumatori în toate sucursalele Garanti BBVA din țară…

Read the Article on IQads