Oxygen asistă Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, în campania de responsabilitate socială (CSR) „Arctic pentru sănătate”.
„Arctic pentru sănătate” a debutat în anul 2020 la nivel național și și-a propus să susțină efortul cadrelor medicale și să ofere condiții mai bune pacienților și tuturor celor din linia întâi. În timp, Arctic a decis să extindă sprijinul oferit comunităților locale și să includă, alături de spitale sau servicii de ambulanță din toată țara, și organizații non-guvernamentale și școli.
Strategia de CSR pentru Arctic vizează impactul pozitiv în societate, iar până acum, în cadrul campaniei „Arctic pentru sănătate” au fost donate peste 1.600 de electrocasnice care acoperă nevoi specifice identificate – de la frigidere, mașini de spălat rufe, uscătoare de rufe, până la aparate de aer condiționat, purificatoare de aer sau electrocasnice mici. Sprijinul oferit de companie în ultimii trei ani se ridică la 1,9 milioane de lei.
În ultimii ani, Oxygen a contribuit la creșterea vizibilității strategiei de responsabilitate socială corporativă a companiei. Astfel, pe lângă sănătate, aceasta include educația și egalitatea de gen în tehnologie și inovare, prin programe susținute precum Women inTech, Arctic Women Community…
Related Articles
Oxygen continuă #OxyNest, programul de wellbeing destinat angajaților
September 26. 2025
Oxygen pune în mișcare comunicarea BYD în România
July 23. 2025