Irina Manole_Head of Sustainability & CSR Oxygen

București, 21 februarie 2023 – Oxygen este prima agenție din România care devine membru în Coaliția România Sustenabilă, astfel își continuă angajamentul legat de sustenabilitate față de echipă, parteneri și societate.

Coaliția România Sustenabilă (CRS) este o inițiativă privată, apolitică, înființată de Ambasada Sustenabilității în România ca urmare a planului de implementare și monitorizare a Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă. Comunitatea reunește peste 140 de organizații (companii și ONG-uri), care contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivel de țară.

Oxygen și-a îndeplinit obiectivele strategiei sale de sustenabilitate, marcând două momente importante. Oxygen a fost prima agenție integrată de comunicare din România care și-a neutralizat amprenta de carbon, asumându-și trecerea într-o nouă etapă, în care componenta de sustenabilitate și mediu devine o prioritate. De asemenea, în parteneriat cu Asociația CSR Nest, Oxygen a înființat un departament de sustenabilitate axat pe servicii de comunicare și consultanță strategică. Crearea acestui departament face parte din angajamentul agenției de a se implica în efortul de combatere a schimbărilor climatice și de a ajuta companiile să facă pași către un mediu de business care să se concentreze tot mai mult pe o dezvoltare sustenabilă.

„Sustenabilitatea devine un concept tot mai cunoscut în mediul de business din România și în ton cu dialogul purtat la nivel global referitor la dezvoltarea durabilă. Coaliția România Sustenabilă are o contribuție majoră și creează un context ideal de învățare și conectare cu specialiști din sectorul privat, public și non-profit. Ne bucurăm să vedem cum tot mai multe companii înțeleg că pentru a crește impactul social pozitiv este nevoie de schimbări și de integrarea principiilor de sustenabilitate în strategia de business și în strategia de comunicare, în egală măsură”, a declarat Irina Manole, Head of Sustainability & CSR Oxygen.

„Lansată la finalul anului 2019, Coaliția România Sustenabilă reunește astăzi peste 140 de organizații, companii și ONG-uri, care, zi de zi, contribuie la îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate relevante la nivel de țară. Coaliția înseamnă contexte de colaborare, modele de bună practică și acces la cursuri susținute de specialiști străini și români, pentru o tranziție cât mai rapidă și eficientă la noul model economic sustenabil. Salutăm alăturarea Oxygen în comunitatea noastră deoarece specialiștii de PR, marketing și advertising joacă un rol esențial în a echilibra nevoia companiilor de a-și comunica eficient și creativ inițiativele de sustenabilitate, cu responsabilitatea lor de a-și informa stakeholderii, de la acționari până la consumatori finali, într-un mod cât mai transparent și asumat”, adaugă Dragoș Tuță, Fondator și Președinte ASR.

Serviciile oferite de Oxygen includ dezvoltarea și implementarea de proiecte de sustenabilitate, servicii de consultanță privind sustenabilitatea organizațională, reducerea amprentei de carbon, dezvoltarea de campanii integrate de informare și conștientizare pe probleme de sustenabilitate la nivel național, organizarea de sesiuni de training pentru angajați privind conceptul de sustenabilitate și adoptarea unui stil de viață sustenabil.

Monitorizarea și reducerea propriei amprente de carbon reprezintă un angajament permanent pentru Oxygen. Printre acțiunile implementate se numără îmbunătățirea colectării separate a deșeurilor, optimizarea consumului de utilități (energie, gaze, apă, combustibil), construirea unui decalog intern destinat angajaților privind reducerea amprentei de carbon. De asemenea, agenția va continua acțiunile de împădurire demarate la începutul anului trecut, când, în parteneriat cu Asociația CSR Nest, a plantat un hectar de pădure în județul Prahova.

 

Cu birouri în București și Cluj-Napoca, Oxygen este o agenție integrată de comunicare, iar portofoliul de clienți reunește branduri și companii locale și internaționale precum: Enel, Vodafone, Garanti BBVA, Arctic, Beko, Grundig, Farmec, Gerovital, Nufar, Triumf, Olympus, Betano, Băneasa Shopping City, Moncler, Beciul Domnesc, VEKA, Siniat – Grupul Etex, Selgros, Aquila, Patria Bank, Gregory’s România, Skechers, Sony Pictures AXN, Tenaris Silcotub, Fashion House, ATP Trucks, BERD, Genesis Property și mulți alții.

În 2022, Oxygen a devenit prima agenție de comunicare din România care și-a neutralizat amprenta de carbon, asumându-și trecerea într-o nouă etapă de evoluție. Misiunea Oxygen este de a crește în mod sustenabil branduri și businessuri, prin insighturi, abordare strategică și campanii integrate.