Departamentul video al agenţiei Oxygen a generat peste 50 de producţii în 2018 și își continuă dezvoltarea

Despre importanța video-ului într-o strategie de marketing în 2019 nu mai este nevoie să insistăm, mai ales că a înregistrat cele mai mari creșteri în ultimii ani, comparativ cu toate tipurile de conținut din online. La nivel global, mai mult de 45% dintre consumatorii de internet urmăresc conținut video câte cel puțin o oră în fiecare zi*.

Acest tip de conținut conduce detașat, 81% dintre afaceri l-au integrat în planul de marketing în 2018, față de 63% în 2017**.

În 2017, agenția de comunicare integrată Oxygen a înființat propriul departament de conținut video și foto in-house. În strânsă colaborare cu echipele de strategie și creație, acesta produce conținut dinamic, uneori real-time, destinat online-ului, pentru 40 branduri aflate în portofoliul agenției.

Anul trecut, departamentul a generat peste 50 de producții video pentru varii proiecte de comunicare interna, externă, social media, digital, CSR și evenimente.

" Departamentul video ne-a ajutat să creștem eficiența campaniilor de digital și Social Media pentru clienții agenției. Astfel, odată cu generarea materialelor video sau a animațiilor speciale, am reușit să sporim nivelul de engagement pe paginile de Social Media și să generăm rezultate mai bune pentru campaniile de performance marketing ale clienților. "

Sînziana Focșa
Communications Strategist Oxygen
Citește Articolul pe PR Romania